Circumstanțele cauzei

Părțile au calitatea de foști soți, au împreună doi copii minori, locuiesc și gospodăresc într-un imobil închiriat, iar pe fondul unor tensiuni preexistente s-a emis inițial un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului și s-a dispus evacuarea sa temporară din imobilul locuința comună, reintegrarea soției în locuința comună și obligarea soțului-pârât să păstreze o distanță de 50 de metri atât față de reclamantă, de locuința părților, cât și de locul de muncă al acesteia.

Ordinul de protecție provizoriu a fost confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, instanța fiind sesizată cu cererea de emitere a ordinului de protecție pentru reclamantă.

Pârâtul a formulat contestație împotriva ordinului de protecție provizoriu, cauzele fiind conexate.

Soluția Instanței de judecată

În ceea ce privește cererea principală (ordinul de protecție solicitat prin Parchet), instanța a reținut că cererea reclamantei este neîntemeiată, întrucât alegațiile acesteia cu privire la presupuse amenințări și agresiuni fizice pe care pârâtul i le-ar fi adresat și le-ar fi exercitat, cum că ar fi amenințat-o cu moartea și ar fi tras-o de păr, nu au fost probate de către reclamantă, deși sarcina probei îi revenea.

Instanța apreciază că ordinul de protecție este un instrument care poate fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura un pericol iminent la care victima poate fi expusă. Cu toate acestea, dispunerea unei asemenea măsuri constituie o veritabilă ingerință asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul de protecție, astfel încât judecătorul trebuie să analizeze cu atenție în ce măsură există și subzistă o stare de pericol iminent.

Instanța reține și că emiterea unui ordin de protecție presupune intervenția bruscă a autorităților asupra dreptului la viața privată a persoanelor, prin îngrădirea extremă a unor drepturi, până la suprimarea temporară a acestora, care nu poate avea loc decât în condiții excepționale, când, în lipsa intervenției, se poate intui existența unei stări de pericol pentru desfășurarea normală a vieții persoanei agresate, generate de violența agresorului, manifestată în diferitele modalități descrise de lege.

Având în vedere că, raportat la probele administrate  înscrisuri, interogatoriu, depoziții de martori), pârâtul în acest moment nu poate fi considerat un pericol pentru fosta soție și că nu se impune din acest motiv reglementarea relațiilor familiale în procedura specială reglementată de Lege, instanța va respinge cererea de emitere a ordinului de protecție, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea conexă privind contestația formulată de pârât împotriva ordinului de protecție provizoriu, instanța reține că, în situația în care a pronunțat o soluție cu privire la solicitarea Parchetului de emitere a unui ordin de protecție, în baza art. 34 alin (6) din Legea 217/2003, chiar după expirarea duratei pentru care s-a emis ordinul de protecție provizoriu, indiferent de soluția adoptată, deși această consecință nu este prevăzută în mod expres, efectele ordinului de protecție provizoriu încetează. În atare condiții, întrucât intenția legiuitorului, în interpretarea dispozițiilor art. 36 alin. (7) din Legea 217/2003, a fost ca ordinul provizoriu să nu mai producă efecte în momentul în care instanța se pronunță asupra cererii de emitere a ordinului de protecție înaintate de procuror, indiferent de soluția pronunțată, fiind folosită sintagma ”durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare” și nu durata necesară luării ordinului de protecție provizoriu, contestația rămasă fără obiect urmează a fi respinsă.

Hotărârea este definitivă. (Sentința civilă nr. 8028 din 21 octombrie 2024 a Judecătoriei Bacău)

Avocat Andreea Marca, Baroul Bacău