Acționarea în justiție a unei persoane trebuie realizată cu respectarea art. 21 din Constituție și art. 12 din Codul de procedură civilă. Așadar, legiuitorul a prevăzut că ”drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. ” (alin. 1).

”Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare.” (alin 2).

Din analiza acestei ultime prevederi rezultă că, nu numai reclamantul poate să facă abuz de dreptul său prin accesul liber la justiție ci, chiar și pârâtul poate ”abuza” în cadrul apărărilor sale.

Cu toate acestea, prin analiza de față avem în vedere doar exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către reclamant. Buna-credință trebuie avută în vedere atât în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dar și pe tot parcursul procesului. Așadar, este considerat un abuz de drept o acțiune pornită doar în scopul de a șicana sau vătăma partea adversă, fără a justifica vreun interes legitim. Cu toate acestea, nu poate fi sancționat reclamantul dacă prin cererea de chemare în judecată invocă pretenții nejustificate, care vor fi în final respinse de către instanță.

În practică, de multe ori întâlnim situații când partea reclamantă solicită citarea prin publicitate a părții potrivnice, sau desemnarea unui curator (în temeiul dispozițiilor art. 167 alin 3 C.proc.civ), pe considerentul că, deși a făcut demersuri necesare, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului dar, ulterior partea reclamată se prezintă la proces și arată că a fost citată cu rea-credință deși reclamantul cunoștea datele de identificare ale acestuia, precum și reședința sau domiciliul său.

Evident că, toate actele săvârșite de către reclamant vor fi lovite de nulitate absolută după încuviințarea citării în modalitatea arătată mai sus. În acest sens, dispozițiile art. 167 alin 5 C. proc. Civ. arată că ”dacă cel citat se înfățișează și dovedește că a fost citat cu rea-credință, toate actele de procedură ce au urmat încuviințării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi sancționat potrivit dispozițiilor art. 187 alin (1) pct. 1 lit. c)”, adică poate fi sancționat cu o amendă judiciară cuprinsă între 100 lei și 1000 lei.

De asemenea, reclamantul care exercită în mod abuziv un drept procesual poate fi obligat, pe lângă amendă și la despăgubiri către partea vătămată (art. 189 C.proc.civ.). De menționat că, după anularea actelor procedurale, partea vătămată va fi repusă în termen în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, iar în cazul căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea respectivei căi de atac (art. 186 alin. 2 C.proc. civ.)

Considerăm că, fiind o excepție absolută, exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către reclamant, poate fi invocată chiar și de către instanță, în baza rolului său activ, scopul final al actului de justiție fiind aplicarea legii și pronunțarea unei hotărâri temeinice, iar acest fapt nu poate fi decât benefic, prin creșterea încrederii justițiabililor în actul de justiție.

Avocat Andreea Marca