Legiuitorul român a statuat în cadrul dispozițiilor art. 425 C.civ. că „(1) Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal.

(2) Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată și de moștenitorii copilului, în condițiile legii.

(3) Acțiunea în stabilirea paternității poate fi pornită și împotriva moștenitorilor pretinsului tată.”

În lumina textului de lege este fără dubiu că, o acțiune în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei este o acțiune esențialmente personală și aparține în mod exclusiv copilului. Niciun alt subiect de drept nu poate introduce în nume propriu o asemenea acțiune. Atunci când copilul este minor și nu a împlinit 14 ani, acțiunea va fi pornită în numele său de către mamă sau de către reprezentantul său legal care vor acționa numai în numele și în interesul copilului.

Este firesc să fie așa întrucât nicio altă persoană, cu excepția copilului, nu poate justifica un interes în promovarea unei acțiuni în stabilirea paternității din afara căsătoriei.

În eventualitatea în care pretinsul tată biologic ar învesti instanța cu o cerere prin care ar solicita stabilirea paternității copilului său rezultat în afara unei căsătorii, cererea sa ar fi respinsă ca inadmisibilă.

Inadmisibilitatea, fiind o sancțiune care vizează exercitarea unei acțiuni prohibite (în cazul de față, prohibiția este expres prevăzută de legiuitor), implică contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța.

Pretinsul tată biologic nu poate formula în mod legal o acțiune având ca obiect stabilire paternitate de vreme ce legea în vigoare la data introducerii acțiunii și soluționării pe fond a acesteia nu îi conferă calitatea procesuală activă și interesul legitim de a solicita modificarea atributelor de stare civilă ale minorului.

Avocat Andreea Marca, Baroul Bacău