Prin sentința pronunțată, instanța a respins cererea petentului M.C. de internare medicală nevoluntară a intimatei R.M. și a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentului raportat la dispozițiile art. 248 alin (1) C.proc.civ., reținând că, în prealabil, s-a constatat că se solicită internarea medicală nevoluntară a intimatei, iar aceasta din urmă nu face obiectul unei cauze penale în curs, astfel că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice, Lege care stabilește calitatea procesuală activă în cazul cererilor având ca obiect internare nevoluntară.
Așadar, dispozițiile art. 54 din Legea 487/2022 referitoare la procedura internării nevoluntare arată că ”o persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că: a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat”.
Conform art. 58 alin (1) din Legea nr. 487/2002, ”medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse și după aprecierea oportunității internării nevoluntare, are obligația de a informa imediat persoana respectivă și reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum și cu privire la propunerea de a o supune internării nevoluntare …”, iar potrivit art. 61 alin. (1) din Legea 487/2002 ”propunerea de internare nevoluntară, întocmită potrivit prevederilor art. 58, este analizată de către o comisie special constituită în acest sens, în termen de cel mult 48 de ore de la primirea propunerii, după examinarea persoanei respective, dacă aceasta este posibilă.” (Hotărârea nr. 6684/2025 din 13.11.2025 pronunțată de Judecătoria Bacău, cod RJ 46g72779e)
Avocat Andreea Marca, Baroul Bacău