În concret, prin Decizia nr. 601/16.07.2020, pronunțată de Curtea Constituțională în dosarul nr. 695D/2017 și publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 27.01.2021, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că art. 164 alin. (1) C.civ. este neconstituțional.

Art. 164 alin (1) C.civ. prevedea că “persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească”.

Din considerentele Deciziei Curții se constată că se critică procedura punerii sub interdicție din punct de vedere al constituționalității, prin prisma faptului că nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, că nu are în vedere că pot exista diferite grade de incapacitate, că nu se dispune pe o perioadă determinată de timp și nu este supusă unei revizuiri periodice, sens în care o anumită incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exercițiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte.

Totodată, Curtea Constituțională a acceptat că punerea sub interdicție are caracterul unei măsuri de ocrotire, având drept consecință lipsirea persoanei în cauză de capacitatea de exercițiu și instituirea tutelei, astfel încât rolul tutorelui este de a administra în mod corespunzător bunurile persoanei pusă sub interdicție și de a contribui la bunăstarea acestuia.

În  contextul în care, nici până în prezent, legiuitorul nu înțeles să stabilească un cadru legal de protecție a persoanelor care nu au discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele lor,  prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (2) C.proc.civ, coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) si (2) din Constituție și art. 12 alin. (4) din Convenția Națiunilor Unite, instanțelor de judecată le revine sarcina de a analiza, raportat la fiecare speță în parte, atât existența discernământului, dar și proporționalitatea deteriorării cognitive, precum și deficitul de adaptabilitate cu implicații asupra funcționalității globale și a luării deciziilor în propriul beneficiu, cu referire, evident, la persoana care urmează a fi pusă sub interdicție.

Având în vedere inclusiv Hotărârea din 31 mai 2016 pronunțată în Cauza A.N. împotriva Lituaniei, sub aspectul art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, instanțele de judecată trebuie să aibă în vedere că o constatare a incapacității totale implică ingerințe majore în dreptul persoanei la respectarea vieții private și se poate face doar în circumstanțe excepționale, iar ingerința trebuie să fie prevăzută de lege și  să urmărească  un obiectiv legitim.

Se constată totodată că măsura punerii sub interdicție există în continuare reglementată în legislația internă, în continuare își produc efecte dispozițiile art. 106 alin.( 2) C.civ. coroborate cu dispozițiile art. 936 și următoarele din Codul de procedură civilă, dar trebuie analizate prin prisma considerentelor Curții Constituționale și a legislației internaționale la care Romania este parte.

În concluzie, este impetuos necesar ca legiuitorul să aibă în vedere într-un timp rezonabil că instituția punerii sub interdicție trebuie  reglementată corespunzător, într-o societate democratică, în care o persoană bolnavă are nevoie de ocrotire, astfel încât un tutore să aibă posibilitatea și obligația de a se asigura de bunăstarea persoanei afectată de tulburări cognitive și de asemenea, să poată să îi ofere o îngrijire corespunzătoare.

Avocat Andreea Marca, Baroul Bacău